PRIMA PAGINĂ » Arges » CA LA NOI, LA NIMENI

CA LA NOI, LA NIMENI

de Andrei Oprescu
5 vizualizări

Situație de-a râsuplânsu, într-o comună din Argeș. Cel care a fost ales de localnici în iunie primar nu poate ocups postul pentru că este sub control judiciar, acuzat de dare de mită. Cel care a pierdut alegerile și în același timp fostul edil șef, Florin Frătica, a câștigat astfel primăria, dar susține sus și tare că vrea alegeri anticipate și că, paradoxal, nu va mai candida. Se întâmplă la Bradu, unde localnicii nici nu mai știu dacă au sau nu primar și cine este. Reacțiile oamenilor dar și ce spun statisticile în final de an despre nivelul de trai din România și cine sunt celebritățile care își petrec sărbătorile după gratii vedeți într-o nouă ediție a emisiunii LA RAPORT.

Localitatea Bradu este una dintre cele mai bogate comune argeșene. La o aruncătură de băț de Pitești este așezată comuna în care scenariile din administrația locală ar fi stârnit invidia lui Nenea Iancu. Altfel spus, schițele lui Caragiale sunt mici copii pe lângă ce se întâmplă aici. Cel care a ieșit câștigător la alegerile din vară și ar fi trebuit să ocupe fotoliul de primar s-a trezit fără mandat. Chiar în ziua în care ar fi trebuit să depună jurământul, Dănuț Stroe, cel ales de localnici a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior plasat sub control judiciar. Contracandidatul său, cel care ocupase scaunul de primar, celebrul Florin Frătică, a ajuns din nou primar..viceprimar cu atribuții de primar..doar că stă pe un butoi de pulbere care poate exploda oricând. Mai nou cere cere alegeri anticipate dar nu mai vrea să fie primar.Frătică are și el un bagaj destul de încărcat în spate: cercetat pentru șantaj, abuz în serviciu și coruperea alegătorilor. Într-o asemenea situație, și cu asemenea personaje nici nu-i de mirare că localnicii din Bradu nu mai știu nici cine e primar…dacă au primar..și ce s-o alege de ei.

Tot în cadrul emisiunii LA RAPORT vom vorbi și despre statisticile de la final de an în privința nivelului de trai al românilor, a sărăciei și excluziunii sociale, care este situația în județele din ud-Muntenia și unde este polul sărăciei. Aflați și cine sunt personajele celebre care și-au petrecut sărbătorile după gratii și ce cuvânt a avut de spus justiția. ÎN VIZORUL PRESEI vor intra doi oameni politici, unul primar, altul proaspăt senator, iar jurnalistul EDUARD VASILE va da verdictul AȘA DA, AȘA NU.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe