Conferintă de presă mai puţin obişnuită la Prefectura Argeş! Deşi premierul nu a anunţat că ar fi schimbat din funcţie prefectul de Argeş, acesta din urmă a organizat o conferinţă de presă de adio. Cristian Soare, Prefectul județului Argeș, i-a primit pe jurnalişti cu prăjituri şi le-a prezentat raportul de activitate. Soare le-a mărturisit jurnaliştilor că se aşteaptă ca în curând să fie schimbat din funcţie.
Cristian Soare este prefect în judeţul Argeş din luna februarie a anului 2016, când Executivul de la acea vreme a decis schimbarea din funcţie a 19 prefecţi din ţară. Atunci, Cristian Soare l-a înlocuit pe Mihail Oprescu. Prefectul a mai fost reprezentantul Guvernului în teritoriu şi în trecut în perioada 9 mai 2012 – 13 martie 2014. Astfel că este obişnuit să tot vină şi să tot plece de la Prefectura Argeş. A organizat conferinţa de presă de adio chiar dacă numele său nu se regăseşte pe lista premierului Sorin Grindeanu, cu prefecţii care vor fi schimbaţi din funcţie.
Cristian Soare a prezentat şi un raport al activităţii sale din ultimul an, recunoscând faptul că nu a avut reuşite pe toate planurile. La capitolul nerealizări, Soare a menţionat faptul că pădurea Trivale din Pitești încă nu a devenit arie naturală protejată, deşi procedurile au fost realizate aproape integral. Prefectul şi-a exprimat speranţa că noul ministru al Mediului, piteşteanul Daniel Constantin, va duce proiectul la bun sfârşit. Din atitudinea prefectului, care şi-a luat adio dinainte ca premierul să îşi exprime intenţia de a-l demite, se înţelege faptul că Soare se cere a fi schimbat din funcţie. Nu acelaşi lucru se poate spune despre alţi prefecţi sau subprefecţi ale căror mandate au încetat la decizia premierului Grindeanu. Executivul a adoptat în ședința de Guvern din 12 ianuarie 2017 o serie de hotărâri de Guvern privind încetarea exercitării unor funcții publice de prefect sau subprefect, precum şi numiri, cu caracter temporar, în aceste funcții publice. Prefectul de Giurgiu, Niculcea Zorinel a fost numit inspector guvernamental şi a fost înlocuit de Crişu Nina-Carmen, care va ocupa temporar funcţia de prefect în Giurgiu. Prefectul judeţului Prahova, Ştefan Grigoraş-Daniel a fost înlocuit cu doamna Lupea Ioana Mădălina, care a ocupat funcţia de subprefect în Prahova. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu prefectul de Argeş care pare că îşi aşteaptă nerăbdător schimbarea.