PRIMA PAGINĂ » Stiri » Ilfov » CONTROALE LA COMERCIANȚII DE PEȘTE

CONTROALE LA COMERCIANȚII DE PEȘTE

de Andrei Oprescu
6 vizualizări

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale la sediile și punctele de lucru a două societăți comerciale din București și Ilfov având ca principal obiect de activitate comerțul cu pește. Pentru neregulile constate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 75.000 de lei, fiind continuate cercetările.
Oamenii legii au descins în această dimineață la cele două societăți din București și Ilfov. În cauza existau date ca pestele si preparate din peste provin din activitati de braconaj piscicol realizat in spatiul intracomunitar, in special Italia.
În urma activităților, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.300 de lei, pentru condiții improprii de deținere a peștelui, a fost luată măsura suspendării activității unui punct de lucrul până la remedierea deficiențelor și au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.000 de lei, pentru nerespectarea legislației în ceea ce privește regimul emiterii de bonuri fiscale, fiind dispusă măsura confiscării plusurilor de casă, în valoare de 5.290 de lei. De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 de lei, pentru depozitare în spațiu neautorizat și a fost luată măsura confiscării a 202 kg. de icre și pește, fiind ridicate probe în vederea determinării cunținutului de metale grele. 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe