Astra Giurgiu a câștigat la penalti-uri, 4-2 cu Steaua, după 0-0 la finalul celor 120 de minute de joc. Steaua a ratat de două ori de la 11 metri, Astra o singură dată, iar echipa lui Ioan Nicolae, considerat cel mai bogat român, a cucerit primul trofeu din istorie. Finala Cupei a însemnat ultimul joc al lui Laurențiu Reghecampf pe banca roș-albaștrilor. Tehnicianul și-a dat acceptul de a o prelua pe Al Hilal, cea mai titrată formație din Arabia Saudită, unde va avea un contract fabulos, urmând să primească cinci milioane de euro pentru două sezoane. Reghecampf și-a anunțat în week-end colaboratorii că pleacă, le-a mulțumit suporterilor pentru întregul sprijin și și-a făcut bagajele pentru Arabia, unde fanii lui Al Hilal, care îl vor pe Jaber, au anunțat că îi vor face clipe grele românului. Sezonul fotbalului românesc s-a încheiat cu un meci spectaculos pe Arena Națională, cu tribunele pline. Steaua și Astra și-au împărțit trofeele la capătul unui an competițional în care au dominat întrecerile interne.
Reporter: Ionuț Marin