PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » DESCOPERIRE MACABRĂ ÎN BUCEGI

DESCOPERIRE MACABRĂ ÎN BUCEGI

de Mditv
4 vizualizări

Femeia în vârstă de 55 de ani din Sinaia, care a dispărut în urmă cu o lună în Munții Bucegi, după ce a plecat într-o drumeție, a fost găsita moartă în Valea Vânturiș. Cadavrul a fost zărit de un turist care a alertat autoritățile.

O echipă formată din salvamontişti, jandarmi montani şi criminalişti au mers în zona respectivă şi au recuperat cadavrul.Trupul neînsufleţit al femeii a fost găsit în Valea Vânturiş, la baza unei cascade, într-o zonă greu accesibilă. Femeia a fost văzută ultima dată în viață de câțiva ciobani pe data de 11 iulie în apropierea unei stâne din Bucegi, dupa ce aceasta a urcat cu telegondola la Cota 2000.

Salvatorii şi criminaliştii presupun că femeia a încercat să coboare de pe munte noaptea în Sinaia, a alunecat şi a căzut mai mulţi metri. Cel mai probabil, ea a murit pe loc, la impactul cu stâncile.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Ploiești pentru efectuarea necropsiei și aflarea cauzelor exacte care au dus la decesul femeii.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe