PRIMA PAGINĂ » SPORT » DINAMO NU-L MAI IA PE CHERCHEZ!

DINAMO NU-L MAI IA PE CHERCHEZ!

de Andrei Oprescu
10 vizualizări

Transferul târgovișteanului în Ștefan cel Mare a picat

Cristi Cherchez nu mai merge la Dinamo! Toată nebunia creată în jurul mutării care ar fi trebuit să reprezinte transferul anului în fotbalul dâmbovițean nu s-a dovedit decât o fumigenă. Clubul bucureștean nu a avansat nicio ofertă pentru mijlocașul de 23 de ani care a efectuat pregătirea de iarnă sub comanda lui Flavius Stoican. “Dinamo ar fi vrut să-l ia gratis și să-l împrumute la Fortuna, pentru partea a doua a campionatului”, vorbesc sursele MDI TV. În realitate, se pare că Stoican nu și-ar fi manifestat niciodată interesul pentru fostul său elev de la Târgoviște. La mijloc a fost șeful câinilor roșii, Constantin Anghelache, un apropiat al fotbalului prahovean, care ar fi încercat să ajute Câmpina în lupta pentru promovare. Până luni seară, când s-a încheiat Campania de transferuri, Dinamo n-a oferit niciun ban pentru Cristi Cherchez, în condițiile în care dâmbovițenii ar fi solicitat minim 20.000 de euro! Jumătate din sumă ar fi mers la FCM Târgoviște.

Președintele Chindiei Târgoviște, Mugur Porumbacu, a fost imposibil de contactat în ultimele două zile, pentru o reacție oficială vizavi de situația lui Cristi Cherchez, jucător exclus din lotul de seniori.

I.M.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe