Pentru că primăvara este sezonul verdeţurilor, medicii nutriţionişti ne recomandă să consumăm cât mai multe salate, spanac, ştevie sau urzici. Printre plantele-minune ale sezonului se numără însă şi leurda. Mai puţin cunoscută, dar cu numeroase beneficii, leurda se găseşte în pădurile din Muntenia, Transilvania şi sudul Moldovei. Pentru localnicii dintr-o comună din Dâmboviţa planta este „aurul verde” şi vin să o culeagă de pe pământ sfinţit, de la Mănăstirea Nucet.
Denumită şi ceapa vrăjitoarelor, usturoi de pădure sau usturoiţă, leurda este un aliment-medicament, datorită substanţelor active pe care le conţine. La Nucet, în Dâmboviţa, localnicii iau cu asalt pădurile în această perioadă pentru a culege leurda pe care o folosesc în salate, sosuri, tinctură sau decoct.
La Nucet, leurda creşte în pădurea din zona Mănăstirii Nucet, udată de apa de la Fântâna de Leac. Cei care vor să consume mai mult timp această plantă o congelează pentru a o folosi în salate.
Consumul de leurdă pe termen lung este ajutor ideal în tratarea bolilor cardiace. Despre miraculoasa plantă se spune că opreşte procesul de îmbătrânire. Printre beneficiile consumului de leurdă se mai numără şi dispariţia insomniei, vindecarea balonărilor şi colicilor, vindecarea rănilor şi greu de crezut, dar adevărat spun specialiştii, contracararea efectelor nicotinei.
Deşi are numerose beneficii şi leurdă se găseşte în aproape toate pădurile, efectele ei miraculoase abia acum încep să fie cunoscute.