Perchezitii acasă la o aşa zisă vrajitoare din judeţul Argeş. Totul după ce o femeie a depus plângere la politie şi pretinde că a fost înşelată cu suma de peste 16 mii de euro. Aceasta susţine că ar fi apelat la localnica din Mărăcineri să-I ghicească, sa ii prezică viitorul şi să îi facă farmece bărbatului ei. Servicii pentru care vrăjitoarea i-ar fi perceput aproximativ 15 mii de lei şi peste 13 mii de euro.
Georgeta Dragomir este cunoscută ca şi Vrăjitoarea Maria, care face şi desface orice vrajă şi citeşte viitorul. La puterile ei a apelat şi piteşteanca pentru a nu-şi pierde soţul care lucrează în străinătate, pe vapor. Pentru asta i-a dat femeii sume importante de bani. În urmă cu trei zile, când a realizat că soţul vine acasa şi ea a fost înşelată, femeia a depus o plângere la Poliţie.
Victima le-a spus anchetatorilor că, din dorinţa de a-şi menţine relaţia cu soţul, a apelat la vrăjitoarea care a înşelat-o cu 14 750 de lei şi 13 250 de euro.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru înşelătorie, iar femeia acuzată este audiată, urmând ca anchetatorii să stabilească dacă se impune sau nu reţinerea ei pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.
REPORTER: CRISTI IONICĂ
IMAGINE : CRISTI DUMITRU