PRIMA PAGINĂ » Arges » FIUL LUI RĂZVAN THEODORESCU, GĂSIT MORT

FIUL LUI RĂZVAN THEODORESCU, GĂSIT MORT

de Andrei Oprescu
11 vizualizări

Fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, a fost găsit mort luni seara în casa de vacanță pe care o deţinea în localitatea Corbeni din judeţul Argeş. Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili cauza decesului survenit în condiții suspecte. Primele informații arata ca el ar fi declarat apropiaţilor că a fost muşcat de un şarpe.

Ion Vladimir Theodorescu era avocat în București și avea 43 de ani. Acum se afla la Corbeni, în Argeș, aproape de Vidraru, unde avea o locuință de vacanță. Cei care l-au găsit au fost oamenii care se ocupau de îngrijirea locuinţei. Aceştia le-au declarat anchetatorilor că Vladimir nu ieşise din casă toată ziua, aşa că au intrat în locuinţă, unde l-au găsit fără suflare şi au alertat poliţia.

Bărbatul ar fi vorbit duminică la telefon cu un prieten căruia i-a spus că are febră, dar că nu are în intenţia să se ducă la spital. Apropiaţilor le ar fi spus că a fost în urma cu cateva zile in Munţii Buzăului, acolo unde l-ar fi muşcat un şarpe.

Tatăl bărbatului, fostul ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, a ajuns tarziu în noapte la Corbeni. Spunea că l-a chemat la București, dar fiul lui a ignorat avertismentul că mușcătura de șarpe poate fi periculoasă.

Polițiștii au fost la faţa locului şi au început cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe