Redacția unui ziar din Pitești a fost prădată de hoți! O angajată care a dat nas în ans cu hoțul a fost agresată. Tânăra a sunat imediat la poliție și suspectul a fost prins în scurt timp. Acesta reușise să fure bunuri în valoare de peste 7000 de lei. Acum riscă ani grei de închisoare pentru furt calificat și tentativă de tâlhărie.
Polițiștii au fost sesizați că în clădirea ziarului, o angajată a surprins un tânăr care intrase prin efracție. Suspectul a agresat-o pe angajată și apoi a fugit. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie care, în urma căutărilor, l-au identificat pe suspect, un tanar de 20 de ani, din comuna Lunca Corbului. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul ar mai fi pătruns prin efracţie, în noaptea 18 spre 19 septembrie în acelaşi imobil, de unde ar fi sustras bunuri în valoare totală de aproximativ 7000 de lei. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat şi recuperat majoritatea bunurilor sustrase. Oamenii legii le-au readus pe tânăr la locul faptei pentru reconstituire.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la tâlhărie calificată. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Piteşti cu propunere de arestare preventivă.