Anul a inceput cum nu se poate mai prost pentru cei din invatamant. Dupa ce profesorii au asteptat in zadar sa isi primeasca salariile la inceputul acestei luni, lefurile lor fiind platite cu o intarziere de zece zile, lucrurile se complica si pentru dascalii debutanti. De la 1 ianuarie, acestia trebuie sa primeasca lefuri marite cu 10%. Problema este, sustin sindicatele din invatamant, ca legea salarizarii, cu modificarile pentru aplicarea acestei majorari nu a fost trimisa nici pana acum in teritoriu. In aceste conditii, dascalii debutanti se tem ca in februarie nu vor primi salariile majorate.
Majorarea salariilor cadrelor didactice cu o vechime de pana la sase ani, cu 10%, a fost obtinuta dupa protestele organizate in invatamant, anul trecut. Sindicalistii spun ca nu este vorba despre o crestere importanta, dar este mai buna decat nimic. Problema este ca legea nu poate fi aplicata inca, desi cresterea salariala a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2014. Acesta este si motivul care ii face pe dascalii debutanti sa se intrebe daca in februarie vor primi mai multi bani.
Un profesor debutant castiga in medie 1000 de lei net pe luna, inainte de majorarea cu 10 procente. Angajatii din sistemul de invatamant nu se pot lauda cu lefuri mari, in comparatie cu ceilalti bugetari. De exemplu, in timp ce salariul mediu net al angajatilor din administratia publica si aparare este de aproape 2.300 de lei pe luna, net, in invatamant acesta abia depaseste 1.400 de lei, net pe luna. De altfel, cadrele didactice castiga mai putin si fata de un angajat platit cu salariul mediu net pe economie, de 1.615 lei.
ECHIPA: Madalina Zabava / Loredan Bouroșu