Un bărbat de 40 de ani, din municipiul Curtea de Argeş, a fost reţinut sâmbătă, pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore. Acesta a fost acuzat de furt calificat şi distrugere prin incendiere. Poliţiştii au reuşit să probeze faptul că a sustras dintr–o anexă gospodărească bunuri în valoare de 10 mii de lei şi a aproape că a incendiat o casă. Numai intervenţia promptă a pompierilor militari a făcut ca vâlvătaia să nu se extindă la locuinţa în cauză şi la imobilele vecinilor.
Bărbatul a spart acum o săptămână o anexă gospodărească din Curtea de Argeş, de unde a furat bunuri în valoare 10 000 de lei, iar trei zile mai târziu de la comiterea acestei fapte s–a gândit să-şi exerseze şi calităţile de piroman, aşa că a provocat un incendiu într–o altă curte din urbe. A dat foc la câteva căpiţe cu fân şi a fugit. Sâmbătă, politiştii au descins la domiciliul suspectului, iar acolo au găsit peste 80% din bunurile furate de om şi obiecte în valoare de 7 300 de lei. Oamenii legii au decis reţinerea acestuia pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.
Suspectul, reţinut pentru 24 de ore, a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Curtea de Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru furt calificat şi distrugere prin incendiere. Oamenii legii îl suspectează şi de alte infracţiuni care urmează a fi probate.
REPORTER CRISTI IONICĂ, MIHAELA CIOBĂNOIU
IMAGINE: CRISTI DUMITRU