PRIMA PAGINĂ » Stiri » Teleorman » POLIȚIȘTII TELEORMĂNENI AU PROPRIILE REGULI

POLIȚIȘTII TELEORMĂNENI AU PROPRIILE REGULI

de Mditv
5 vizualizări

Codul rutier nu este valabil și pentru polițiștii teleormăneni. A demonstrat-o un echipaj care a reușit să încalce nu una ci mai multe reguli în același timp. S-a întâmplat în localitatea teleormăneană Măldăeni unde o mașină a MAI a fost parcată pe contrasens, a blocat o intersecție și a obligat astfel șoferii să treacă peste linia continuă. Imaginile au fost surprinse de un șofer care le-a și postat pe internet pentru a arăta cum legea este sfidată chiar de cei care ar trebui să vegheze la respectarea ei.

Dacă în locul mașinii de poliție ar fi fost un autoturism condus de un alt șofer cu siguranță acesta s-ar fi ales cu amendă, însă imaginile demonstrează faptul că dacă poliția permite și vrea legislația poate fi sfidată. Un echipaj de poliție de la Măldăeni a demonstrat că nu dă două cepe degerate pe prevederile rutiere, pitindu-se la o intersecție, și obligând astfel șoferii să treacă peste linia continuă.

În fața situației, șoferii care au tranzitat zona s-au conformat și au ocolit echipajul de poliție pe unde au putut, chiar dacă în acest fel au încălcat în repetate rânduri legea. Prin zonă au trecut și colegi de-ai polițiștilor care blocaseră intersecția, dar au închis ochii în fața ispravei.

Ce pare că nu știu acești polițiști este că prevederile legislației rutiere sunt pentru toată lumea, indiferent de statut sau de grad.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe