PRIMA PAGINĂ » Stiri » STOP ÎNSTRĂINĂRII TERENURILOR AGRICOLE

STOP ÎNSTRĂINĂRII TERENURILOR AGRICOLE

de Andrei Oprescu
12 vizualizări

În ultimii ani România a fost vândută bucată cu bucată. Străinii au profitat de legile permisive şi interpretabile şi au cumpărat terenuri pe bandă rulantă. Astfel, s-a ajuns ca în 2015 românii să mai deţină doar 30% din suprafaţa de teren arabil. Pământul ne fuge de sub picioare strigau în urmă cu câteva luni de zile reprezentanţii producatorilor agricoli din România. O soluţie a venit abia la doi ani de la momentul în care în Romania piaţa funciara a fost liberalizată. Limite clare sunt pe cale să fie definite într-o nouă lege.

Problema vânzării terenurilor agricole din România către străini este una scăpată de sub control. Străinii au ajuns stăpâni pe 70% din terenul agricol din ţara noastră. Cifrele sunt şocante, dar aceasta este realitatea. Ca să vă faceţi o idee, România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţara noastră. Ce a urmat? Ei bine, potrivit unui studiu românii deţin în proprietate sau arendă puţin peste 30% din suprafaţa de teren arabil de aproximativ 8.3 milioane de hectare. Tot acelaşi studiu arată că există peste un milion de hectare de teren arabil în proprietatea străinilor (italieni 23,4%, nemţi 15,5%, arabi 10%, unguri 8,2%, spanioli 6,2%, austrieci 6,1%, danezi 4,5%) precum şi multinaţionale. Grav este faptul că trei sferturi din vânzările de teren către firme străine sunt fonduri de investiţii, care nu fac altceva decât speculaţii financiare cu terenul. Şi totuşi de ce au dat străinii năvala doar în România? Legea e de vină! Un fost secretar de stat în ministerul agriculturii afirma faptul că Bulgaria a adoptat odată cu România, în acelaşi an o lege privind achiziţiile de terenuri agricole, dar legea este mult mai dură. O altă explicaţie ar putea fi legată de preţuri foarte mici. Un hectar costă în medie 2.400 de euro în ţara noastră, în vreme ce în Slovacia preţul ajunge la 4.000 de euro iar în Polonia la 8.000 de euro. Un proiect de lege vine să clarifice lucrurile şi în România şi să oprească înstrăinarea terenurilor.

Alte cerinţe introduse în proiectul de lege sunt: societăţile comerciale respective trebuie să aibă domiciliul stabil în România, cei care cumpără teren să fi fost fermieri pe o perioadă de cel puţin 5 ani, iar 75% din veniturile firmei să provină din agricultură.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe