PRIMA PAGINĂ » Stiri » TRASEU DE IARNĂ ÎN BUCEGI

TRASEU DE IARNĂ ÎN BUCEGI

de Andrei Oprescu
180 vizualizări

Piesajele din Munţii Bucegi dezvăluie frumuseţi nevăzute de turişti în sezonul cald, când pădurea acoperă ca un covor verde crestele celor mai înalte vârfuri. Dacă sunteţi bine echipaţi, puteţi ajunge pe cel mai înalt vârf din Bucegi pe un traseu nemarcat, dar extrem de spectaculos. Colegul nostru a urmat un astfel de traseu şi ne arată şi nouă cele mai frumoase peisaje, dar şi un tur de orizont din vârf de munte.

Marius Popescu, însoţit de un salvamontist de la postul dâmboviţean s-au gândit să urce pe Vârful Omu, pe un traseu nemarcat, ocolind astfel traseul Obârşiei, marcat cu fir albastru, care îi conduce pe turişti de la Peştera direct la Vârful de 2 505 metri.

Coniferul pare a fi supraveghetorul Muntelui Doamnele.

Aventura din Munţii Bucegi trebuie să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă, mai ales că ne aflăm pe un traseu nemarcat. Salvamontiştii ne explică ce ar trebui să avem în rucsac, atunci când urmăm o potecă nu prea cunoscută, în sezonul geros.

După un traseu lung, dar fascinant, ajungem şi la Cabana Omu.

Un tur de orizont de pe Varful Omu, dar şi prezentarea în detaliu a traseului, le puteţi urmări în emisiunea Carpe Diem, joi seara, începând cu ora 21.30, doar pe MDI TV. Colegul nostru, Marius Popescu vă va prezenta întreaga sa aventură spre cel mai înaltă creastă din Munţii Bucegi.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe