Scene demne de un thriller într-o comuna din Argeș. Miercuri noaptea a avut loc o tripla crimă în localitatea Stoenești. Membrii a două familii de țigani s-au tăiat pur și simplu între ei cu cuțitele după ce și-au reproșat că au de luat bani unii de la alții. Trei oameni, doi bărbați și o femeie, au murit. Poliția a împanzit localitatea și îl cauta pe autorul triplei crime care a fugit.
Între familiile Tinca şi Durleci din comuna Stoenești din Argeș exista de ani buni o stare conflictuală. Membrii celor două familii, vecini şi în acelaşi timp şi rude, se certau mereu și totul se termina cu bătăi crunte. Pe masa anchetatorilor se află mai multe dosare de cercetare în care părţi sunt membrii celor două clanuri. Pe marginea stării conflictuale şi a unei sume de bani, noaptea trecută s-a iscat un nou scandal care a degenerat.
După ce s-au bătut, țiganii au pus mâna pe cuţite şi şi-au făcut dreptate cum au crezut ei de cuviinţă. În urmă au rămas trei cadavre. O femeie şi doi bărbaţi au picat răpuşi după ce au primit lovituri de cuţit.
Cel care a dat loviturile mortale a reuşit să fugă, scăpând astfel de furia familiei decedaţilor. Imaginea de la Stoenești e sumbră: un cadavru într-o casă, iar celelalte două pe uliţă. Când au realizat scandalagiii ce s-a întâmplat au sunat la 112 să ceară ajutor, însă pentru cei trei era prea târziu, erau decedaţi. Scandalul s-a intensificat, iar urletele şi jalea pe uliţa unde locuiesc cele două familii sunt de nedescris, de aceea zeci de jandarmi, poliţişti si mascaţi sunt acolo pentru a potoli spiritele. Criminaliştii au demarat cercetările în acest caz urmând să stabilească ce anume a condus exact la producerea crimelor şi cine se face vinovat de moartea celor trei. Cadavrele au fost transportate, pentru efectuarea necropsiei, la Serviciul de Medicină Legală Argeş.
TRIPLĂ CRIMĂ ÎN ARGEȘ
4
articolul precedent