Revoluţia din 1989 a lăsat urme adânci atât în societatea contemporană, cât şi în sufletele celor care la acea vreme au executat ordine fără a avea drept de apel. După 28 de ani, aceste amintiri nu au fost şterse din minţile celor care au fost obligaţi să privească execuţia soţilor Ceauşescu. Regrete, teamă, nesiguranţă şi alte sentimente contradictorii au rămas încă vii în sufletele celor care au participat la Revoluţie. Iar la sfârşitul lunii decembrie aceştia le retrăiesc cu aceeaşi intensitate, de 28 de ani încoace.
Este momentul în care a început Revoluţia! Abia sosit din Iran, Ceauşescu a convocat un miting de amploare în Piaţa Palatului prin care transmitea românilor cele mai bune urări de succes în toate domenile de activitate.
Domnul Zamfir a fost asesor popular în cadrul procesului de judecare şi execuţie a soţilor Ceauşescu. Îşi aminteşte dezamăgit de acele vremuri în care a fost trimis alături de alţi militari înarmaţi în puncte startegice din oraş, pentru a-i întări pe revoluţionari. La acea vreme, dar şi după Revoluţie s-a speculat faptul că a fost contra Revoluţiei, dar nu a dat importanţă acestor vorbe. Ceea ce a trăit pe propria piele l-a marcat mult mai mult, decât răutăţile spuse pe la colţuri. A fost chemat la cazarmă în data de 22 decembrie.
Spune că la acea vreme l-au încercat mai multe sentimente contradictorii.
Revoluţia nu s-a încheiat fără regrete.
În ciuda celor trăite la Revoluţie, domnul Zamfir este dezamăgit de modul în care ţara noastră s-a schimbat după Revoluţie. Deşi nu era bine nici înainte de 1989, România este într-un declin continuu de 28 de ani încoace.