PRIMA PAGINĂ » Stiri » AU LUAT AGHEASMA MARE

AU LUAT AGHEASMA MARE

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

Creștinii au celebrat ca în fiecare an pe data de 6 ianuarie Botezul Mântuitorului. Oamenii au participat la slujba de sfințire a apelor în număr mai mic față de anii precedenți din cauza gerului Bobotezii și a zăpezii. Credincioșii au stat la rând pentru a lua agheasma mare pe care mai apoi o vor bea dimineata pe stomacul gol timp de 8 zile.

În ziua Sfântă a Botezului Domnului în bisericile ortodoxe se sfințește Ageasma Mare. În ziua de Bobotează fiecare creştin este dator să ia acasă Agheasma Mare şi să o păstreze într-un loc curat. Aceasta se poate bea dimineaţa, înainte de anafură, timp de opt zile, după care, din data de 14 se păstrează şi se ia numai în zilele cu post şi cu spovedanie.

Din cauza vremii capricioase creştinii târgovişteni s-au aşezat la coadă într-un număr mai mic față de anii precedenți, în faţa Mitropoliei municipiului Târgoviște și au așteptat sfințirea apelor.

În Călărași, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, autoritățile au anulat toate activitățile cuprinse în proghramul pregătit cu ocazia Bobotezei. Mâncarea pregătită pentru acest eveniment, cele aproximativ 1.200 de porții de fasole, va fi distribuită tuturor celor care sunt implicați în procesul de deszăpezire, precum și persoanelor afectate direct de condițiile meteorologice, centrelor sociale de pe lângă parohiile din municipiul Călărași, posibilelor persoane care vor fi găzduite de Adăpostul de Noapte din subordinea primăriei. Pentru organizarea acestor activități Primăria Călărași a cheltuit 40 000 de lei din buget.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe