Doi pescari au văzut moartea cu ochii. Pentru câteva kilograme de pește, cei doi n-au ținut cont de vreme și s-au aventurat cu barca pe râul Olt. Cei doi au rămas blocați în larg din cauza valurilor uriașe. Pentru că barca pneumatică riscă să fie răsturnată, au cerut ajutor la 112.
Cei doi bărbaţi, cu vârste de aproximativ 30-35 de ani, au plecat la pescuit pe râul Olt. Asta deși vremea nu era tocmai potrivită. Din cauza vântului extrem de puternic, dar și a valurilor aceștia nu s-au mai putut întoarce la țărm, rămânând blocați pe podul vechi de pe râul Olt, în zona barajului Izbiceni.
Au sunat disperați la 112. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Turnu Măgurele au pentru salvarea celor doi pescari. Când au ajuns pompierii, bărbații erau uşor hipotermici și speriați.
Echipele de intervenție au reușit să îi preia în condiții de siguranță și să îi transporte la mal. Aici au fost consultați de medicii sosiți la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.