Sunt copii speciali, care au nevoie de mai multă atenţie decât acordăm unui copil normal. Micuţii care suferă de autism, din ce în ce mai mulţi în societatea contemporană, cresc de cele mai multe ori privaţi de afecţiunea părinţilor, care îi resping. Şi cei din jur au tendinţa să se distanţeze de ei, fără a înţelege care le sunt, de fapt, nevoile. Urmărim şi noi cazul unui astfel de copil, pe care mama sa l-a respins ani de zile şi care a crescut alături de bunicii bătrâni şi bolnavi.
30.000 de copii sunt diagnosticaţi în România cu autism. O afecţiune cu cauze necunoscute, mai des întâlnită însă decât cancerul, diabetul, SIDA ori Sindromul Down. Cifrele statisticilor internaţionale sunt îngrijorătoare: numărul persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autismului este în creştere – 1 la 166 de copii, potrivit Congresului European de Neuropsihiatrie de la Barcelona, sau 1 la 150, potrivit Centers for Disease Control din Atlanta.
Alberto are 11 ani şi este un astfel de copil special. De la vârsta de 4 luni a crescut alături de bunicii paterni, întrucât părinţii au plecat în străinătate. La vârsta de 3 ani, copilul a fost diagnosticat cu Autism, iar de atunci mama sa nu l-a mai luat acasă nici după ce s-a întors din străinătate. După ce bătrâna şi-a strigat neputinţa financiară pentru îngrijirea copilului şi cazul a fost făcut cunoscut, mama sa l-a luat acasă. De două săptămâni, Alberto creşte alături de cei doi fraţi ai săi.
Femeia spune că băiatul nu s-a născut cu această boală, ci crede că a dobândit-o la vârsta de doi ani.
Bunica trăieşte dintr-o pensie de 700 de lei, împreună cu soţul ei imobilizat la pat după ce a suferit două accidente vascular-cerebrale. Tot ce îşi doreşte este ca băieţelul să fie bine, însă nici mama lui nu are un loc de muncă.
Copiii cu Autism au o percepţie diferită asupra lucrurilor din jur, sunt desincronizaţi senzorial faţă de copiii normali.
La ora actuală, există zeci de terapii şi tratamente considerate benefice pentru tratarea TSA. Cu toate acestea, terapia ABA (analiza comportamentală aplicată) este considerată ca având cele mai mari şanse de reuşită; până la 47% din cazuri recuperându-se aproape total. Dar şi terapia logopedică, ocupaţională şi kinetoterapia, benefice pe anumite nevoi de dezvoltare ale copilului, se pot aplica complementar.