PRIMA PAGINĂ » Stiri » ÎNGLODAȚI ÎN DATORII

ÎNGLODAȚI ÎN DATORII

de Andrei Oprescu
3 vizualizări

Au făcut credite la bănci pentru a-și asigura condiții de trai decente, dar s-au trezit înglodați în datorii, cu restanțe și majorări care i-au doborât. Valorea restanțelor la împrumuturile luate de la bănci de români a ajuns la 13,58 miliarde de lei în 2016. În topul rău-platnicilor se află județele Giurgiu și Teleorman.

În ciuda faptului că restanţele din judeţul Giurgiu au scăzut în primele nouă luni din acest an cu peste 40%, judeţul ocupă locul al doilea în topul restanţierilor după Sibiu. Restanţele cumulate de populaţia şi firmele din Giurgiu se ridică la echivalentul a 107 milioane de lei şi ocupă 13% din totalul finanţărilor acordate. Aici, rata şomajului era în august de 6,07%, peste media naţională. De asemenea, pe primele poziţii în clasamentul restanţierilor se află şi judeţul Teleorman, unde sumele restante s-au redus cu aproape 12%. Bucureşti şi judeţul Ilfov cumulează restanţe de 4,8 miliarde de lei, însă acestea reprezintă numai 5,4% din soldul finanţărilor de 88,7 miliarde de lei. În Bucureşti-Ilfov, rata şomajului era de puţin peste 1% la sfârşitul lunii august. În Dâmbovița restanțele ajung la 3,1%. În judeţul Călăraşi, valoarea restanţelor la creditele contractate de populaţie şi firme nu depăşeşte 3% din totalul finanţărilor. În judeţul Călăraşi, restanţele se ridicau la sfârşitul lunii septembrie la echivalentul a 29,24 milioane de lei, în scădere cu 65%, reprezentând numai 2,7% din soldul creditelor contractate. De fapt, în aceste judeţe sunt cei mai buni-platnici.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe