FUNDATA, BRAȘOV
Meşteşugurile româneşti sunt pe cât de frumoase, pe atât de complexe, însă, şi pe cale de dispariţie. Meşterii populari dispar unul câte unul, iar tineretul nu pare interesat să înveţe de la străbuni tainele meseriilor tradiţionale. Câteva dintre acestea au fost prezentate la Festivalul de Eco-Turism de la Fundata, pentru că fac cinste poporului român şi pentru a-i atrage pe cei mici către origini.
Domnul Ioan, zis Nelu lui Cocan, face căciuli și bundițe din lână de aproape 50 de ani. Spune că a căutat întotdeauna să facă lucruri de calitate și niciodată nu a dat greș.
În urma sa vine fiul și, speră bătrânul, și nepoții, pe care vrea să îi învețe tainele acestei meserii. La fel se întâmplă și cu Monica, o școlăriță care vrea să învețe cum se țese la război, așa cum făceau bunicile și străbunicile, pe vremuri.
Doamna care țese la răzvoi este mândră că fiica sa a învățat de mică acest meșteșug.
Și confecționarea vaselor de lut, a păpușilor din lână, precum și încondeiatul ouălor sunt adevărate arte, pe care le mai dețin puține persoane.
Astfel de meșteșuguri sunt prezentate la din ce în ce mai puține festivaluri de profil, dar obiectivuele sunt clare: să nu ne uităm originile și să-i atragem pe prichindei către tainele meseriilor populare. Mai multe secrete despre meșteșugurile tradiționale puteți afla urmărind emisiunea Carpe Diem, joi seara, începând cu ora 21:30, doar la MDI TV. Colegul nostru, Marius Popescu, a stat de vorbă cu meșteșugarii, dar și cu puținii tineri interesați, care vin în urma lor.