Acasa Stiri ORE DE CONSILIERE ÎN ŞCOLI

ORE DE CONSILIERE ÎN ŞCOLI

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 43 vizualizari 2 minute timp estimat

Prima măsură stabilită de autorităţi după sinuciderile cauzate de jocul “Balena albastră” este reprezentată de orele de consiliere a elevilor. Consilierii educativi poartă discuţii de grup cu şcolarii, pentru a-i face să înţeleagă pericolul din spatele jocurilor virtuale. Astfel, specialiştii îşi pot da seama şi dacă unii dintre elevi au accesat jocul care îi conduce pe copii la sinucidere sau, mai grav, daca aceştia joacă “Balena albastră”. Doar aşa pot fi opriţi la timp.

Consilierea şcolarilor are loc în cadrul orelor de dirigenţie sau după cursuri. Micuţii poartă discuţii deschise cu psihologii şi consilierii din şcoli despre modul în care îşi petrec timpul liber şi despre pericolele care îi pândesc la tot pasul.

La aceste întâlniri informale, elevii din ciclurile primar şi gimnazial, au demonstrat că ştiu foarte multe informaţii despre “Balena albastră” şi că tocmai aceste informaţii pe care le deţin îi ţin la distanţă de jocul morţii. Totodată, școlarii dau singuri răspunsuri la întrebarea de ce copiii ajung să se sinucidă?

Totodată, copiii conștientizează importanța familiei în viața lor și mai ales în momentele în care au o problemă pe care nu o mai pot gestiona. Consilierii școlari îi îndeamnă să se apropie tot mai mult de părinți și să nu se lase manipulați de persoanele necunoscute și, de cele mai multe ori, fără o înfățișare reală din mediul virtual.

Această modalitate de comunicare liberă cu elevii îi ajută pe specialişti să afle şi dacă micuţii au fost tentaţi să caute jocul “Balena albastră” sau dacă aceştia s-au implicat deja în jocul morţii.

Aceste activităţi din cadrul şcolilor sunt doar un prim pas în combaterea fenomenului “Balena albastră”. Părinţii au cea mai mare pondere în procesul de prevenire a riscurilor la care se expun copiii în mediul on-line. Activitatea pe internet a micorilor trebuie monitorizată permanent de părinţi.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies