Pericol permanent în nordul județului Argeș. Proiectile neexplodate din primul război mondial ies la suprafață și ajung pe mâinile oamenilor. O bombă de aruncător de calibrul 54 de milimetri, neexplodată, a fost descoperită la Nămăești.Este a patra descoperită în ultima perioadă, ceea ce îi îngrijorează pe pirotehniștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Argeș.
Bomba, care datează din Primul Război Mondial, avea câteva elemente lipsa, dar putea exploda in orice moment. Bomba fost găsită de câțiva copii din localitate în apropierea unui râu. Au luat-o cu gândul să se joace cu ea. Din fericire, câțiva turiști i-au văzut și au sunat la 112. Echipajele de pirotehniști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Argeș au ajuns la locul unde a fost găsită bomba. Elementul de muniţie a fost ridicat şi transportat într-o zonă sigură, pentru a fi distrus. În această zonă Grupul Nămăiești, condus de Generalul Traian Găiseanu, având în componență diviziile 22 și 12 Infanterie, a reușit să reziste unui inamic net superior echipat și mult mai bine pregătit, în Primul Razboi Mondial. Prin luptele duse a fost oprită înaintarea Puterilor centrale spre Câmpia Română.