PRIMA PAGINĂ » Utile » PRAHOVA » SALVAȚI DIN FRIG

SALVAȚI DIN FRIG

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

 

Jandarmii prahoveni au făcut noapte albă pentru a veni în sprijinul persoanelor fără adăpost. Ca urmare a dispozițiilor MAI și a măsurilor dispuse de Comitetului pentru Situații de Urgență, jandarmii au luat la verificat străzile și zonele unde stau de obicei oamenii străzii. Aceștia i-au identificat și i-au condus în centre de cazare. Deși riscau să sufere de hipotermie sau chiar să moară înghețați, unii au refuzat categoric să meargă în centre.

În zona conductelor de termoficare din partea de vest a municipiului Ploiești, au fost identificate două persoane fără adapost, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acestea sunt din Strejnic. Au fost conduse la centrul de cazare pentru persoanele fără adăpost amenajat în sala de sport a Liceului de chimie. Alții au fost reperați și recuperați din zone unde își amenajaseră locuri de dormit. Operațiunea s-a desfășurat cu dificultate pentru că cei vizați au refuzat transportul, preferând să rămână în stradă.

Jandarmeria prahoveană face apel la cetățenii care știu despre existența unor persoane fără adăpost să aducă la cunoștință celei mai apropiate patrule locul în care acestea se află pentru a fi transportate la centrele specializate. Urmează cateva zile și nopți cu temperaturi foarte scăzute, care pot ajunge și la minus 10 grade Celsius.

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe