Animalele s-au dovedit în nenumărate rânduri a fi cei mai buni prieteni ai omului, însă, de multe ori, acesta devine călău pentru necuvântătoare. Câinii sunt cele mai frecvente victime ale cruzimii umane, iar iubitorii de animale au luat atitudine, semnând o petiţie care i-a determinat pe aleşii ţării să propună o lege mai dură pentru cei care torturează, abuzează sau omoară animalele. Aceştia pot fi pedepsiţi cu închisoare de până la 7 ani, fiind consideraţi chiar un pericol pentru societate.
Rudolf este medicul veterinar care s-a ocupat de căţeluşa a cărei coadă a fost tăiată de doi indivizi inconştienţi din Brăila. Deşi filmuleţul în care cei doi schingiuiesc animalul a devenit viral pe internet, autorităţile nu au aplicat o pedeapsă pe măsura faptei.
Grav este faptul că sunt foarte mulţi oameni care torturează animalele doar pentru a se distra. Medicii veterinari au zeci de solicitări zilnic pentru a ajuta animalele schingiuite de cei fără suflet.
Aşa-zisele distracţii ar fi trebuit pedepsite şi până acum, însă legea din România a fost destul de permisivă în acest sens, iar autorităţile total nepăsătoare la suferinţele animalelor. Zeci de câini au fost împuşcaţi în Argeş, altul înjunghiat de mai multe ori în judeţul Dâmboviţa. Tot în Dâmboviţa, un măgar a fost bătut cu bestialitate şi abandonat în ger de ciobani, iar lista continuă cu sute de cazuri de teroare pentru necuvântătoare. Iubitorii de animale au semnat o petiţie prin care i-au convins pe aleşii României să dea o lege prin care aceşti criminali să fie pedepsiţi.
Închisoare se cere şi prin proiectul de lege înaintat către Parlament, apărut în urma cazurilor de cruzime asupra necuvântătoarelor. Cei care mutilează animalele pot primi până la şapte ani de închisoare. Şi la capitolul contravenţii, aleşii ar vrea măsuri mai aspre. Spre exemplu, cei care îşi ţin animalele în frig, ori nemâncate sau despart puii de mama lor înainte de împlinirea varstei de 8 săptămâni, pot fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între cinci şi 10 mii de lei, de trei ori mai mari ca în prezent. Toate aceste prevederi urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.