PRIMA PAGINĂ » ESENȚIAL » MEDICAMENTE GRATUITE PENTRU PACIENŢII DE LA ONCOLOGIE

MEDICAMENTE GRATUITE PENTRU PACIENŢII DE LA ONCOLOGIE

de Mditv
16 vizualizări

Veşti bune pentru pacienţi, dar şi pentru medicii curanţi! 21 de noi medicamente vor fi introduse pe lista de compensate şi gratuite, printr-o hotărâre de Guvern. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt destinate pacienţilor de la oncologie şi duc un plus de siguranţă bolnavilor care se luptă cu boala, dar şi medicilor care se ocupă de aceştia. Costurile tratamentelor oncologice sunt de ordinul miliardelor de lei vechi, dar sunt suportate de stat.

Unele dintre aceste medicamente vor fi disponibile pentru pacienți în cel mai scurt timp, iar altele imediat după alcătuirea protocoalelor terapeutice de către comisiile de specialitate abilitate. Medicii ocologi spun că de ani de zile solicită refacerea listei de medicamente compensate şi gratuite prin Societatea Naţională de Oncologie şi prin Asociaţia Pacienţilor Oncologici.

Ultimul raport al Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului arată că în România trăiesc astăzi peste 520.000 bolnavi de cancer, dintre care 98.000 primesc tratament în mod activ. 2000 dintre pacienţii de la oncologie înscriși în Programul Naţional sunt din județul Dâmbovița.

În judeţul Prahova, potrivit datelor statistice, există în prezent un număr de 9.500 de persoane diagnosticate cu diferite forme ale acestei boli, dintre care 6.800 provin din mediul urban, iar restul de aproximativ 2.500 din mediul rural. În România, apar anual 78.800 noi cazuri de cancer, iar 50.000 de oameni mor din cauza maladiilor oncologice. Problemele pacienţilor nu sunt legate doar de medicamente, ci şi de personal. La Giurgiu, cei aproximativ 7.500 de bolnavi de la oncologie vor face tratamente abia după data de 8 august, când se vor întoarce cadrele medicale din concediu.

De-a lungul anilor au fost înregistrate probleme în ceea ce priveşte găsirea tratamentelor pentru cancer în ţara noastră. Nu de puţine ori, stocurile au fost epuizate la nivel naţional, iar tratamentele pacienţilor au fost întârziate. Măsura privind lista medicamentelor gratuite şi compensate şi pentru pacienţii oncologici a fost propusă de actualul Ministru al Sănătăţii, dâmboviţeanul Vlad Voiculescu. Acesta se chinuie de ani de zile să asigure tratamentul cu citostatice din străinătate pentru bolnavii de cancer.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe