Toamna își intră în drepturi! Informarea meteorologică emisă de ANM rămâne valabilă până sâmbătă. Sunt așteptate ploi însoțite de vijelii și descărcări electrice. Zonele vizate sunt județele din sud-estul țării …
septembrie 2015
-
-
Scandal monstru în Argeş, la Costești, unde zeci de oameni disperaţi că preotul lor a fost mutat din parohie au ieşit să protesteze. Enoriaşii au cerut explicaţii de la protopop, …
-
Situație dramatică într-un cartier din Curtea de Argeș. Pentru a patra oară în mai puțin de o lună, câinii comunitari au atacat și au omrât animalele oamenilor. Noaptea trecută, doi …
-
Disputa despre amplasarea nepotrivită a Centrului de informare turistică în Târgovişte, dar și despre fondurile uriașe alocate cocioabei, așa cum a numit-o prefectul, au adus în atenția tuturor problematica aceste …
-
Doar câteva precipitații și din nou autoritățile târgoviștene sunt luate pe nepregătite. De ani buni, pasajul Romlux este inundat, dar administrația locală ridică nepăsătoare din umeri. An de an, cei …
-
Bolnavii de la Oncologie au inceput sa resimta vremurile de mult apuse, in care tratamentele pentru cancer erau greu de gasit. Nu s-au mai inregistrat astfel de probleme de multi …
-
Corabia PSD se clatina pe zi ce trece. Nu o spunem noi , ci membri cu state vechi in conducerea PSD Dambovita. Alegerile de ieri au scos la iveala modul …
-
Sfârșit tragic pentru un muncitor care lucra la rețeaua de canalizare în zona Sagricom din municipiul Târgoviște. Un mal s-a surpat, iar acesta împreună cu alți doi colegi au fost …
-
Dâmboviţenii îşi strigă în stradă nemulţumirile şi spun că nu mai pot suporta poluarea fabricilor din judeţ, dar nimeni se pare ca nu-i ascultă. Primarii se bat cu pumnul în …
-
În judeţul Dâmboviţa, drumurile naţionale, judeţene şi locale arată că după bombardament. Pentru şoferi este o adevarată aventură să circule zilnic pe troansoanele unde găsesc groapa lângă groapă şi nici …
-
Trăim în secolul vitezei. Muncim uneori câte 10-12 ore pe zi, mâncăm pe fugă, avem nenumărate responsabilități, iar obezitatea și nivelurile alarmante ale colesterolului sunt din ce în ce mai prezente chiar …
-
Romania a mai facut inca un pas in lupta cu violenta domestica. Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Conventiei de la Istanbul. Documentul prevede printre altele infiintarea unor …
-
Un preot din Argeș este acuzat de profanare de morminte de o femeie care susține că el a permis ca osemintele rudelor sale, înmormântate în cimitir, să fie mutate, fără …
-
Accident de muncă în această dimineaţă în cartierul Sagricom din Târgovişte. Un muncitor care lucra în zonă a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa un şanţ. …
-
Procurorii DIICOT Arges au descins in 12 locatii din Dambovita si Prahova pentru destructurarea unei retele de proxenetism si trafic de minori. Anchetatorii au stabilit ca mai multe minore din …
-
Incident în Prahova, cu un polițist aflat în misiune. Acesta a dat peste un hoț care l-a atacat cu o rangă și intentiona să fugă, dar omul legii a scos …
-
Bătrânii din localitatea dâmbovițeană Schela au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile. Oamenii spun ca drumul din localitate nu a mai fost asfaltat de ani de zile și de …
-
Veşti bune pentru iubitorii de shopping! Anunţurile cu promoţii se vor găsi în vitrine şi după finalizarea perioadei de reduceri. Acum, în magazine produsele sunt şi la jumătate de preţ. …
-
O pensionară din Târgoviște a ramas fără 11400 de dolari, după ce escrocii au păcălit-o prin metoda accidentul. Femeia a fost sunată și anunțată ca rudele ei au fost implicate …
-
O nouă situație critică a apărut la Spitalul Județean de Urgență Ploiești! Aparatul de radiologie din Unitatea de Primiri Urgențe s-a defectat, așa că pacienții sunt trimiși în secția de …